La moartea lui Vasile Talpoș

Pentru mine, Vasile Talpoș a fost întotdeauna (în secolul XXI) un simbol al decadenței baptiștilor români. Numai Ioan Bunaciu îl mai întrecea în această privință.

Însă Ioan Bunaciu avea farmecul lui, spre deosebire de încrîncenatul Vasile Talpoș. Tare aș vrea să mă fi înșelat în privința încrîncenării…

Cineva m-a numit ieri, pe Internet, cel mai mare cronicar evanghelic din România.

Am răspuns: Da, sînt cel mai mare cronicar evanghelic din România (și diaspora). Dar asta înseamnă, de ani buni, RESPONSABILITATE.

Sau, în cuvintele lui Cătălin Dupu, „arhivarul evanghelicilor români. Cu o tenacitate olimpică, acesta arhivează tot ce prinde, bun sau rău, din mijlocul creștinilor evanghelici de la noi spre folosul comunității.” (2015)

Acest articol despre Vasile Talpoș face parte din responsabilitatea mea de cel mai mare cronicar evanghelic din România, dar nu este doar un articol despre un exponent al baptiștilor din România.

În numeroase rînduri, la moartea pastorilor români se scriu mesaje publice encomiastice, de te întrebi cum, cu așa lideri glorioși, evanghelicii români se află în cel mai prost moment din istoria lor postdecembristă.

La moartea lui Florin Negruț / Florian Negruțiu, a trebuit să scriu despre el:

Un mincinos, un om care a manipulat, unul dintre cei care au pervertit moştenirea baptistă orădeană, aşa l-am cunoscut eu.

Dar om bun, desigur, ca mai toţi românii…

http://roevanghelica.wordpress.com/2018/07/02/cine-nu-a-fost-florin-negrut

Eu am fost una dintre victimele manipulărilor lui Florin Negruţ.

Dar în cazul lui Vasile Talpoș, nu-mi aduc aminte să fi avut nici o interacțiune, decît una foarte scurtă, cînd mi-am susținut, în 1999, lucrarea de licență, despre relativismul antropologic postmodern.

LA ORADEA. Cei trei din comisie erau de la București: Otniel Bunaciu, Vasile Talpoș, Ioan Bunaciu – i-am menționat în ordinea în care erau așezați la masă.

Ioan Bunaciu îi spune fiului său, pe la spatele lui Vasile Talpoș: E băiatul lui Daniel Cristea din Petroșani.

Azi e ziua de naștere a tatălui meu, care a fost coleg în primul an la seminar cu Ioan Bunaciu. Tatăl meu a murit în 1991. A fost topograf minier și predicator baptist.

Cei doi Bunaciu mi-au dat 10.

Vasile Talpoș mi-a dat 9, nu am știut un termen ebraic din Vechiul Testament (cred că neprihănire). Lucrarea mea era despre… POSTMODERNISM.

Desigur, am mai avut un moment neplăcut, cu vreun an înainte, cînd, la ‘sugestia’ lui Doru Hantiuc, toată grupa de teologie baptistă a trebuit să cumpărăm o carte (despre homiletică?) a lui Vasile Talpoș. Nu cred că o mai am, de ani buni. Mi-a displăcut profund stilul de școală veche, cu MULTE puncte și subpuncte.

Undeva, în centrul acestui stil, se află epicentrul cutremurului decadenței baptiștilor români.

Am citit, cu ochii cît cepele, ce scrie azi penticostalul Onisim Botezatu: „Fratele Vasile Talpoș a fost un erudit desăvârșit.”

Am răspuns: Nicidecum. Erudit (desăvîrșit) înseamnă cu totul altceva. Mult mai mult decît a fost Vasile Talpoș.

Un pastor baptist din diaspora a scris despre Vasile Talpoş ieri: „Un om mare, un mare slujitor, un profesor meticulos, dar un geniul al homileticii şi al Vechiului Testament.”

Nu am deloc despre Vasile Talpoş această impresie a unui om mare. Încă o dată, m-aş bucura să mă fi înșelat…

Rămîne întrebarea: Cu atîți ‘oameni mari’ (elogiaţi public la moartea lor), DE CE ghetoul pocăiesc mustește de oameni mediocri, noncreativi, parcă scoși de la naftalină?…

Nu ce scrie penticostalul Onisim Botezatu sau vreun pastor baptist din diaspora contează, ci ceea ce reține cronicarul Alin Cristea!

Din cei 14 directori ai seminarului baptist din București (actualmente Institutul Teologic Baptist), ajuns la centenar, Vasile Talpoș a avut cea mai lunga ‘domnie’: 1988-2011.

23 de ani!

Ioan Bunaciu, 18 ani: 1970-1988.

De reținut că amândoi au fost instalați, în funcția de director, pe vremea comuniștilor.

Ioan Bunaciu și Vasile Talpoș au împreună 40 de ani de conducere a instituției ‘academice’ a baptiştilor, din cei 100 de ani de existenţă a instituţiei.

Măcar cu ocazia centenarului seminarului baptist ar fi trebuit să avem acces la informații relevante despre istoria acestei instituții.

Vasile Bel și Daniel Stoica nu sînt nici istorici, nici cronicari. Ei nu fac comentarii de natură să aducă lumină asupra momentelor sensibile (din punct de vedere al relaționării pastorilor, profesorilor, studenților, bisericilor, instituțiilor confesionale).

Nu ne putem aștepta de la pastori baptiști aflați în activitate pastorală să aibă cultura libertății critice.

Din cartea celor doi despre centenarul seminarului baptist aflăm că „înființarea Facultății de Teologie Baptistă cu dublă specializare din cadrul Universității din București a venit ca o mare binecuvântare de la Dumnezeu.” (p. 202), nu și că la un moment dat a lipsit un singur vot ca să fie desființată, după cum îmi spunea la telefon Cristi Țepeș (decedat în 2015 într-un accident de mașină).

Umbra ‘neagră’ orădeană la Bucureşti…

Tot Cristi Ţepeş, de data asta faţă în faţă, la Bucureşti, îmi spunea: „Îţi dai seama ce se întîmplă azi aici? O reinterpretare a istoriei.”

5 aprilie 2013, Institutul Teologic Baptist din Bucureşti – lansare de carte: Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).

Volumul lui Marius Silveșan e singura carte de istorie a baptiștilor români cu care se pot prezenta în societatea românească.

Pînă anii trecuți, Marius Silveșan a lucrat la… Institutul Teologic Baptist.

Referințele și comentariile de la sfîrșitul cărții sînt semnate de nume importante, printre care… Vasile Talpoș.

Daniel Brânzei menționa nivelul teologiei de la seminar, din timpul lui Ceușescu, cu sintagma… „genunchiul broaștei”.

Oare cînd vom afla date semnificative, autentice, despre istoria baptiştilor români, în răspăr cu triumfalismul bărbătuşilor înscăunaţi în funcţii, exhibat anul ăsta la aniversările centenarului seminarului baptist, la Buteni şi Bucureşti?

Între cele 30 de figuri evocate de Ioan Bunaciu în capitolul „Slujitori mai deosebiți din bisericile baptiste” din cartea „Istoria răspândirii credinţei baptiste” (1997) nu se află… Vasile Talpoş.

În 1997, Vasile Talpoş era de de 11 ani directorul seminarul baptist, iar în perioada 1985-1987 a fost președinte al Federației Baptiste Europene și unul dintre principalii organizatori ai vizitei lui Billy Graham în România în anul 1985.

Cum a fost Vasile Talpoş în pre-decembrism și în post-decembrism?

Daniel Brânzei are o perspectivă diferită de cea… ‘oficială’:

„…suferințele pe care dânsul și alții le-au produs generației noastre…”

Şi: „Cu dânsul am avut multe conflicte în anii de Seminar.”

http://barzilaiendan.com/2018/05/12/cu-talpos-sau-talpasita

„Vasile Talpoș a reușit să strice intimitatea întâlnirii generației de aur a Seminarului Teologic Baptist”, a zis Mircea Bulatov.

Venit din California, Daniel Brânzei nu a participat duminică, 21 octombrie 2018, la aniversarea promoției 1993 a seminarului baptist, la Biserica Baptistă Harul din Lugoj.

Dar Daniel Brânzei a spus sîmbătă la microfon despre Vasile Talpoș:

„Cred că s-ar supăra să-i spuneam astăzi pe numele conspirativ: „Profesorul”. Dânsul nu și-a rezolvat poziția din anii aceia nici cu bisericile din România, nici cu noi. Nu știu dacă și-a rezolvat-o cu Dumnezeu.

Eu vin acum la voi din America. Sunt american. Noi nu suportăm ipocrizia. Spuneam și trăim liberi adevărul. Diploma mea de absolvent nu a fost semnată din cauza oamenilor ca fratele Talpoș și patru ani am suferit teribil în România din cauza aceasta. Voi trăiți încă într-o Românie a celor cu trecutul neclarificat.”

Ceea ce Daniel Brânzei ne pune în față nu e doar o chestiune între el și Vasile Talpoș, ci îi pune pe baptiști față în față cu ei înșiși.

„S-au dus doi Vasile…”, scrie bloggerul Barthimeu, referindu-se la Vasile Taloș și Vasile Talpoș. „Ce i-a diferențiat semnificativ?”

Aceasta e întrebarea întrebăcioasă, al cărei răspuns se regăsește printre rîndurile lui Daniel Brânzei.

Nu cred că pînă mîine, cînd sînt funerariile lui Vasile Talpoș, lăudătorii lui își vor modera declarațiile publice…

„Despre morți, ca și despre vii, trebuie spus doar adevărul.” – Vladimir Tismăneanu

Într-un astfel de moment, probabil că e potrivit să reluăm lectura articolului lui Marius Cruceru din 2007, „Despre Dumnezeu numai de bine. Exercițiu de trăire în adevăr”, din revista „Creştinul azi”.

Dă clic pentru a accesa despre-dumnezeu-numai-de-bine-articol-in-crestinul-azi.pdf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s