Pătrățosule,
Faptul că ai ‘sărbătorit’ Ziua Naţională cu o postare ipocrită despre Iosif Ţon – dar, desigur și despre tine, egocentrismul tău e binecunoscut, apetitul tău livresc, așa-zis cathartic, e însoţit de limbuţie perversă – nu ar trebui să te facă să ‘sărbătoreşti’ în continuare permiţînd comentarii inexacte (da, Dl. Inexactitate?) și mediocre.
În ce mă privește, am reacționat și voi reacționa în continuare la vechile tale cusururi.
Te regăsesc, după 10 ani, în aceleaşi noroaie împuţite, cultivînd în continuare ‘virtuţi’ ciudate, suspecte, nonvalorice.
Există o mare diferenţă, însă, faţă de acum 10 ani – mi-am cîștigat, clar, locul în spațiul public virtual (și în istoria baptiștilor români) ca mogul al blogosferei evanghelice (ai aflat că există în DEX cuvîntul mogul?, nu cum ai mințit…) și, chiar mai mult, renumele de „cel mai mare cronicar evanghelic din România” (cum mă numea în noiembrie cineva pe Internet).
De asemenea, am o IMENSĂ experiență dobîndintă (și) în acești 10 ani care ne despart de momentul cînd ai acționat cu patimă, după cum menționezi, la adresa lui Iosif Țon.
Mă refer și la faptul că știu să găsesc relativ rapid declarațiile tale (și ale altora), mai ales că am făcut documente publice cu astfel de declarații.
Le-am scos de la naftalină. Ți le îndes pe nas încă o dată. Acum, însă, cu polonicul, nu cu lingurița, cum am făcut acum 10 ani.
Îți reamintesc, apăsat, că nu poți (nici tu, cum nu poate nici Iosif Țon) să mă consideri, în vreun fel, ţonist.
Mai mult, nu pot fi etichetat ca făcînd parte din vreun grup partizan.
Ești în căcat, Pătrățosule, nu ai un oponent precum ai fost obișnuit în sistemul emanuelist negruțian.
Sînt pe cont propriu, ca întotdeauna, asta înseamnă că sînt pe contul lui Dumnezeu.
9 ani de stat în chirie, fără să am vreun venit lunar, ce zici?, nu și-au pus amprenta asupra mea?
Mă refer la rezistență, la nonpartizanat, nu am avut și nu am vreun sponsor, supraviețuiesc din donațiile cititorilor, rudelor prietenilor, cetățenilor români (sau de altundeva) care înțeleg CE fac eu în spațiul public.
În momentul cînd scriu această scrisoare deschisă mai am 2 lei (și de plătit curentul pe 2 luni și 1.700 de lei la întreținere și 400 de euro datorie), dar mai am 1 litru de Cola Zero, care mă va ține pe baricadă pînă termin sccrisoarea asta, a naibii de neplăcută, dar totuși plăcută, e necesară, e taman bună în puzzle-ul seriei „Iar se prostește Marius Cruceru” (de ce să nu se ‘prostească’ şi Alin Cristea, reluăm cupletul Pătrățosu – Rotundu, în 2010 Dionis Bodiu scria: „Marius Cruceru vs. Alin Cristea – episodul 9736”).
Și, totuși, mă ‘delectez’ cu episodul 10 al seriei, care e special, scrisoare deschisă (parcă nu ți-am scris niciodată scrisoare deschisă, doar ‘scrisori’), să mă cathartitez și eu…
(Am terminat ultimele bucăți de ciocolată acum cîteva ore, dar mă îndop cu niște biscuiți…)
Dar nu e vorba de mine…
Și, într-un anumit sens, nu e vorba nici de tine… (ce lovitură pentru narcisismul tău!)
Iată beleaua: A apărut comentariul al 19-lea, al lui Barthimeu.
Mai lipsește Vindecătoru (și Rodica Boțan, sau mai bine prietena ei, Mia, spurcată și ea la gură) și liga tîmpiților (ignoranți și aroganți) cunoscută sub numele de Mahalaua Evanghelică revine în forță.
Forța derizoriului, a minciunii, a dezinformării, nu forța adevărului și a decenței.
Iată comentariul lui Barthimeu:
„Pentru cei care încă mai persistă în naivitate..
Pentru cei care, dimpotrivă , se încăpățînează să aplelze la prejudecăți facile…
Pentru cei care nu au auzit de mărturiile celor care în mod nemijlocit s-au intersectat cu Iosif Țon, și aici mă refer la scrisoarea răposatului Aurel Popescu, la cea a lui Nick Vandici, a lui Filip Dincă… Ca să amintesc doar de cîțiva, căci Liviu Olah nu mai poate, Nick Gheorghiță nici așa…
Pentru toți aceștia aș sugera lecturarea jurnalului memorial al ciobanului La- alias Nicolae Rădoi- cel intitulat sugestiv „O Cetate de necucerit”.
Cît despre Iubire fără Adevăr , să avem pardon!”
Barthimeu nu aduce nimic nou, cum nu ai adus nici tu, Pătrăţosule – doritor mai tot timpul să-ți exprimi scuze (inclusiv pentru Scrisoarea lui Mateaș Zidarul), dar nu regrete – în afară de magnifica declarație despre Iosif Țon: „a făcut multe pentru evanghelicii din România”.
De aici chestiunea ar fi putut să progrezeze, cititorii așteptau (cu înfrigurare) să anunți că l-ai sunat pe Iosif Țon și că ți-ai cerut scuze, acele scuze pe care le-ai scris în postare: „Domnule Iosif Țon, sînt dator cu scuze publice pentru FELUL firesc, neduhovnicesc, în care în anul 2011, după trecerea dumneavoastră în tabăra Străjerilor, am acționat în privat și public față de domnia voastră!”
Dar nu, se putea ca Pătrăţosu să nu permită reluarea linşajului mediatic al lui Iosif Ţon? NU!
Pînă acum, comentariul lui Barthimeu e cireașa de pe tort.
Acest Barthimeu deține recordul josniciei în Mahalaua Evanghelică, cînd, în 2015, a scris despre mine: „Porc nerușinat, scroafă ordinară, papagal scrijilat, cîine de Oradea/Petroșani, lătrău, papagal neobrăzat și netrebnic, birjar spurcat, vidanjor ordinar, pervertitule, băiete-castravete, la troacă cu tine!”
Încă la nivelul ăsta de josnicie încă nu ai ajuns, nu, Pătrăţosule?
Dar îi lași pe alții, pe pătratele tale, să coboare la niveluri de josnicie uimitoare…
Iosif Țon e ținta perfectă pentru căcăcioșii ăștia…
Apoi Dănuț Mănăstireanu, dar nu pe blogurile tale. Pe ale altora. De-aia te-ai dezis rapide de Vindecătoru, cel pe care l-ai nășit în blogosfera evanghelică.
Apoi Alin Cristea, cînd citesc ce ai scris despre mine și ce comentarii ai lăsat mă întreb cum de te mai salut (pe Paul Negruț, Doru Hnatiuc și pe cei care erau în comitet la Providența cînd am luat bătaie de la doi gardieni în curtea bisericii nu îi mai salut).
Și, pe bune, îmi crește stima de sine: ia uite, că am trecut peste unele…
Acum vreo 10 ani scriai că Ţon a scăpat de două ori, dar a treia oară nu mai scapă.
Nu mi-am clarificat care au fost primele două ocazii, deși am o idee…
La fel, nu mi-am clarificat chestiune cu ‘scrisorile’, de care aminteşte nemdernicul Barthimeu.
Dar, totuşi, atunci ce este clar despre Iosif Țon?
Ceea ce ai scris tu, tîrziu, dar ai scris: „a făcut multe pentru evanghelicii din România”.
http://mariuscruceru.ro/2021/12/01/reevaluari-cazul-iosif-ton
Acum, că ţi-am indicat clar ce nemernic e bloggerul Barthimeu, ar trebui să-ți fie clar ce nemernic ești tu.
Dar o știai – ce nemernic ești – de acum 10 ani, nu?…
Patima ta nu e în legătură cu Iosif Țon.
Patima ta e în legătură cu tine însuți.
Te cheamă și David, pe mine nu mă cheamă și Natan.
Ar trebui să juisezi cînd vezi ceva frumos, apetisant, atrăgător în diverse moduri, nu cînd vezi ceva urît.
La tine estetica urîtului înclină balanța psihică și spirituală spre întunecimi pe care ni le-ai arătat și nouă.
Generozitatea ta într-ale exprimării pripite e evidentă. Mai puțin e evident că… tăcerea e de aur.
Impresia mea – care ar fi bine să fie greșită, dar nu cred – e că nu ai știut niciodată să taci (în sensul de a învața, din tăcere, cum să vorbești).
Vei rămîne, între Vinecătoru și Barthimeu, un (ieftin) denigrator al lui Iosif Țon (și al altor pastori).
Nimeni nu o să-ți fure acest loc pe care ți l-ai cîștigat în istoria baptiștilor români.
În ceasul al 24-lea (ne-ai tot amintit că tu ești permanent în ceasul al 24-lea), nu crezi că, la 50 de ani, ar trebui să ai curajul de a te confrunta pe tine (chiar și cu patimă), nu pe Iosif Țon, nu pe alții?
Ce interesant ar fi fost ca, de Ziua Națională, Marius Cruceru să fi scris:
M-a sunat zilele trecute un prieten.
– Știi, demult voiam să îți spun, dar n-am avut curajul. De fapt voiam să te întreb ceva: crezi că tot ce ai scris în legătură cu Iosif Țon atunci cînd ai scris a fost bine, corect, creștinește?
Am ezitat o clipă:
Nu regret ce am scris, dragul meu! Regret că nu am reușit încă să mă confrunt cu modul meu de a scrie cu patimă. Mă enervează toți care se dau rotunzi.
Văd acum, cu durere, că am rupt anumite legături cu mine însumi. Știe cineva numărul de telefon al inimii mele, să o sun să-mi cer scuze că am neglijat-o?
RomaniaEv 