Miercuri seara (15.12.2021) – Ce nume apar în Top Posts pe RomaniaEv

Vladimir Pustan, Nicolae Geantă, Toni Berbece, Cristi Dănileț, Bebe Ciaușu, Vasile Bel, Viorel Iuga, Marius Cruceru, Dionis Bodiu

Pocăiţii şi Cazul Cristi Dănileț – Replică lui Bebe Ciaușu

Bebe Ciaușu: „Deşi nici nu-mi trece prin cap să mă îndoiesc de profesionalismul judecătorului Cristi Danileţ, a spune că îmi pare rău că a fost exclus din magistratură, ar fi un gest de ipocrizie maximă. Da, îmi pare rău când cineva este prin la mijloc între interesele revanşarde şi meschine ale unor politicieni corupţi până în adâncul sufletului, dar vă invit (mai ales pe voi, coreligionarii mei) să vă aduceţi aminte câteva „dănileţisme” elucubrate în ultima vreme de fălosul „muschetar” (aşa cum îi spun colegii de breaslă). […]”

 

1. Poziția pe care și-a exprimat-o pastorul baptist Bebe Ciaușu este una resentimentară și ideologic-confesională.

Seamană cu poziția pocăiților, inculți și bădărani, la adresa lui Klaus Iohannis, care cred că preşedintele i-a numit „fanatici” pe susținătorii referendumului pentru familie.

Sever Voinescu (2016): „Președintele Iohannis nu a spus despre cei care se opun mariajului homosexual că sînt fanatici, ci că „merg pe calea fanatismului religios”.” (26.10.2016)

Dezgustătoarea Coaliție pentru Familie nu a reușit să comunice cu societatea românească, iar pocăiții inculți și bădărani din unitățile administrativ-eclesiale ale ghetoului pocăiesc continuă să folosească un limbaj de lemn și, mai ales, o mentalitate evident pervertită de ideologicul confesional.

 

2. Poziția pe care și-a exprimat-o pastorul baptist Bebe Ciaușu este una reducționistă și, deci, nonteologică.

Există un reflex reducționist în unitățile administrativ-eclesiale din ghetoul pocăiesc: folosirea unei fante ÎNGUSTE pentru a evalua persoanele publice.

Tipul de argumente de genul „litmus test” îl invoca și Cristian Ionescu în 2091:

„„Litmus test” este o metaforă folosită în politica americană începând cu jumătatea secolului trecut.

Este un mod de a filtra candidații pentru o anumită poziție politică sau judiciară prin sita unei/unor prerogative peste care alegătorul nu poate trece.

De exemplu, indiferent cât de pozitiv ar fi mesajul unui politician din punct de vedere economic sau militar, eu nu îl voi putea vota datorită pozițiilor sale în ce privește avortul sau agenda LGBTQ!

În România urmează alegeri!

Pentru orice creștin PRACTICANT și NORMAL, indiferent de confesiune, litmus testul ar trebui să fie modul în care candidatul s-a raportat la Referendumul pentru familia tradițională din 2018!

În acest caz, cine nu a fost cu noi, suntem împotriva lui/ei!”

http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2019/11/06/litmus-test-romania-vot-2019

 

3. Poziția pe care și-a exprimat-o pastorul baptist Bebe Ciaușu este una pătrățoasă, patentată în blogofera evanghelică de Marius Cruceru, zis Pătrățosu.

Cică: „vă invit (mai ales pe voi, coreligionarii mei) să vă aduceţi aminte câteva „dănileţisme””

Pastorul baptist Bebe Ciauşu nu şi-ar putea susține poziția într-un perimetru public (perimetru decent prin IDEI).

Pocăiții, în general, nu pot să-și susțină un punct de vedere într-un perimetru public situat dincolo de limitele, intelectuale și ludice, ale ghetoului pocăiesc.

Cum a ajuns Iosif Țon „individ absolut toxic”? Prin contribuţia iluminată a pătrăţosului Marius Cruceru…

În 1 decembrie 2021, Marius Cruceru a declarat public că Iosif Țon „a făcut multe pentru evanghelicii din România”.

Modul în care Bebe Ciauşu a selectat cîteva „dănileţisme” e dezgustător – dar nu neașteptat, așa țin pocăiții să fie dezgustători – în contrast cu poziția PUBLICĂ a lui Cristian Șoimaru:

„Nu mă potrivesc ideologic cu preferințele și multe opinii ale judecătorului Cristi Dănileț, dar asta nu mă împiedică să-mi exprim tristețea și preocuparea referitoare la decizia secției de judecători a CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) – luată cu o majoritate de voturi – de a-l exclude din magistratură.”

De ce Cristian Şoimaru reuşeşte să se exprime elegant, dar Bebe Ciauşu nu?

Probabil contează foarte mult că e vorba de un atlet al Maratonului Civic REZIST. Vede mai mult, dincolo de „Litmus test”ul lui Bebe Ciauşu.

 

4. Poziția pe care și-a exprimat-o pastorul baptist Bebe Ciaușu este una care dă semnalul pentru haita de „pătrăţoşi”.

E vorba de o altă tactică patentată în blogosfera evanghelică de Marius Cruceru, zis Pătrățosu – masculul alfa „aduce aminte”, adică dă semnalul, și haita de „pătrăţoşi” dă năvală.

Astfel, comentatorul Valentin Gabriel Popescu se încumetă să scrie: „Nici măcar profesional nu făcea nici cât o ceapă degerată.”

Aici e vorba de MINCIUNĂ. Iar Bebe Ciauşu are responsabilitatea morală a acestei minciuni, cît timp nu o demască şi nu sancţionează. Aoleu, a dat Like la comentariul din care am extras citatul!…

Cum a ajuns Cristi Dănileț ‘individ absolut toxic’ („nici cât o ceapă degerată”)? Prin contribuţia iluminată a pătrăţosului Bebe Ciauşu.

Comentatorul Emanuel Holhos: „Foarte bine punctat frate Bebe!”

Nicidecum! Aşa cum am arătat, Bebe Ciauşu a dat cu mucii în fasole! Ne-a adus aminte de reflexele gogomane, în spațiul public, ale pocăiților din unitățile administrativ-eclesiale din ghetoul pocăiesc.

Dan Maftei: „E bine ca ne-ati amintim toate „calitatile” acestui on ce crede ca este o victima. Este bine sa stie toti cei din mediul evanghelic care este pozitia acestui om fata de principle Scripturii care nu lasa lucruri in zona gri. Albul este alb si negru este negru. Dumnezeu sa se indure de crestinii din Romania.”

Comentatorul Dan Maftei bate cîmpii!

Evident că judecătorul Cristi Dănileţ este o victimă; pocăiţii, în astfel de cazuri, își pierd discernămîntul. Dacă l-au avut vreodată…

Mai grav este însă că JUSTIȚIA din România este o vicțimă a corupției; dar pocăiților nu le pasă de corupție.

De ce să le pese de manipularea şi obedienţa (în cuvintele lui Teofil Stanciu, cel mai bun eseist dintre bloggerii evanghelici – blogosfera evanghelică conține 1.000 de bloguri în lb. română) care caraterizează sistemul emanuelist negruțian?

Pocăiții nu prea au ieșit la proteste împotriva corupției; dar se bucură de avantajele pe care protestele le-au adus societății românești.

Nici la Marșul pentru viață, anual pînă la pandemie, nu prea au ieșit pocăiții; dar se cred mari apărători ai vieții, insistînd (chiar dezgustător) pe DOAR cîteva subiecte, legate de avort și familia heterosexuală.

Din acest punct de vedere, nu văd de ce pocăiții să aibă vreun motiv de mîndrie.

Și Nick Vandici dă cu bîta în baltă: „Multumim pentru reîmprospătarea memoriei noastre scurte…”

Problema nu ar fi doar memoria scurtă – după cum se știe, pocăiții, anistorici, din unitățile administrativ-eclesiale ale ghetoului pocăiesc nu își cunosc nici măcar istoria confesională, darămite istoria patriei -, ci CAPUL PĂTRAT.

Rodica Rotar, atinsă și ea de tîmpenie: „Atitudinea lui, chiar și in fotografia asta,imi spune multe!”

Ortanta Nicolae: „Nici nu cred ca a meritat vreodată acel post”

?!…

Aurora Sezonov: „Mulțumim frate Bebe Ceausu. Ma bucur ca romanii mai au coloana vertebrală sa ia atitudine corecta fata de acest personaj. Spre deosebire de multe tari civilizate care au pierdut in întregime bunul simt cel puțin, ca sa nu zi altceva. Oare este societatea intr-o țara majoritar ortodoxa mai sanatoasa decit in țările in care predomina celelalte religii ?”

Bate cîmpii şi Auora Sezonov.

Dacă nu s-a înțeles cumva pînă acum, eu susțin (cum am făcut și în cazul Pătrățosului, pe care l-am făcut mincinos, laș, impostor), că Bebe Ciaușu NU are coloană vertebrală atît timp cît procedează, într-un perimetru public, într-un mod reduționist, dar, mai mult, permite comentatorilor să genereze MINCIUNI și bădărănii.

De departe, singurul comentariu care merită băgat în seamă (mai ales că e contrat de un alt comentator gogoman) e cel al lui Czego Csaba Attila, din care citez:

„Posibil sa aveti dreptate,daca veti dovezi clare, daca nu, eu spun ca atacati un om care macar a incercat sa faca ceva impotriva sistemului corupt din tara, impotriva asa numitei JUSTITII din tara, o persoana care a ajutat pe f, multi dintre persoanele care au avut de suferit din cauza ca au avut curajul sa iasa in strada in Cluj si Bucuresti, poate nu este un CRESTIN dupa anumite standarde…”

Ceea ce afirmă Czego Csaba Attila despre Cristi Dănileţ – „un om care macar a incercat sa faca ceva impotriva sistemului corupt din tara” – contrastează cu lipsa de respect a pocăiților care au comentat la postarea idioată a pastorului baptist Bebe Ciaușu.

 

CINE ESTE CRISTI DĂNILEȚ și Cum a reacționat societatea civilă

Cristi Dănileț este o figură publică, cunoscută pentru lupta împotriva coruției din România.

a). Mhai Maci: „Am avut ocazia și bucuria de a-l cunoaște pe Cristi Danileţ. Un profesionist impecabil și mai mult decât atât, un om care știe să vorbească despre domeniul juridic și să-i explice deopotrivă logica și problemele. Să nu uităm că introducerea ”Educației Juridice”, recent votată de Parlament ca disciplină școlară, i se datorează în bună măsură. Azi e sancționat – cu pedeapsa maximă – de CSM, fără măcar a fi clar de ce. Asta în timp ce oameni care fac zilnic de râs Justiția sunt în (mereu mai) înalte funcții și se lăfăie pe toate ecranele. Sancțiunea aplicată lui Cristi Danileț nu e despre el, ci despre tristețea unei justiții care are tot mai puțin în comun cu dreptatea.”

Mihai Maci, doctor în filosofie, e autorul celebrului eseu „Cum produce școala tâmpiți” (09.02.2013), care are peste 150.000 de vizualizări.

http://www.contributors.ro/cum-produce-scoala-tampiti

b). Vladimir Tismăneanu: „un combatant real in lupta anti-coruptie, un inamic declarat al toxicelor increngaturi de mafii, gasti si clanuri, fara radacini in mocirla uselista”

c). Ramona Ursu: „Mai sunt câțiva magistrați, între care și Cristi Danileț, care mai spală puțin din păcatele justiției. Dar mafia e mafie și face ce a făcut întotdeauna: îi exclude din sistem pe cei pe care nu îi poate controla.”

d). Mircea Cărtărescu: „Excluderea lui Cristi Danileț din magistratură este una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani. Pentru foarte mulți dintre noi, justiția cinstită, inteligentă, nesubordonată politic era simbolizată de neobositul judecător, foarte implicat în explicarea publică a mecanismelor juridice.”

e). Emilian Isăilă: „magistratul care a militat pentru introducerea educației juridice ca materie de studiu în școli”

https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/excluderea-lui-danilet-din-magistratura-un-derapaj-al-csm-care-produce-un-val-de-reactii-pana-la-washington

f). Flavia Drăgan: „un judecător cunoscut pentru pozițiile sale reformiste”

https://newsweek.ro/opinii/o-parodie-numita-romania

g). Societatea Timişoara, alături de judecătorul Cristi Danileţ: Legile justiţiei vor rămâne aşa cum au fost gândite de Dragnea, Iordache şi Tudorel Toader

https://adevarul.ro/locale/timisoara/societatea-timisoara-alaturi-judecatorul-cristi-danilet-legile-justitiei-vor-ramane-asa-fost-gandite-dragnea-iordache-tudorel-toader-1_61b9aed85163ec42719cfa4d/index.html

h). Protest GDS. Eliminarea din magistratură a judecătorului Cristi Danilet este un linșaj

https://revista22.ro/actualitate-interna/protest-gds-eliminarea-din-magistratura-a-judecatorului-cristi-danilet-este-un-linsaj

i). Petiția ”Alături de Cristi Danileț” a adunat 14.000 de semnături într-o zi

j). Ambasada SUA, „profund îngrijorată” de excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileț

https://newsweek.ro/actualitate/ambasada-sua-profund-ingrijorata-de-excluderea-judecatorului-cristi-danilet

AŞADAR, un pastor baptist care permite MINCIUNI şi bădărănii în perimetrul public pe care îl administrează ar trebui sancționat de breaslă și de un organism oficial.

Ceea ce e de neconceput pentru mulți!

Dar dacă acum 10-11 ani s-ar fi luat poziție publică față de MINCIUNILE și bădărăniile lui Marius Cruceru, acum ar fi fost dacă nu mai ușor, măcar mai decent în a lua poziție față de gafele pocăiților din unitățile administrativ-eclesiale ale ghetoului pocăiesc.

 

În final, ar trebui făcute două precizări în legătură cu comentariul idiot al lui Dan Maftei:

1). Cică: „Este bine sa stie toti cei din mediul evanghelic care este pozitia acestui om”

Mediul evanghelic e divers şi mijloacele de circulaţie a informaţiei sînt diverse, dar nu destule şi, mai ales, nu suficient de competente.

Nu Bebe Ciauşu face ca informaţia să circule în mediul confesional evanghelic românesc, ci Alin Cristea, mogulul blogosferei evanghelice.

2). Cică: „…principle Scripturii care nu lasa lucruri in zona gri. Albul este alb si negru este negru.”

Dacă asta e impresia acestui comentator despre Scriptură, înseamnă că nu prea cunoaște Scriptura și care este rolul ei.

Înțeleg la ce chestiuni se referă acest comentator amețit, dar formula lui e cu totul idioată. Așa cum am scris de mai multe ori de-a lungul anilor, Scriptura nu e un rețetar, nu e clară precum ar vrea mulți pocăiți (ignoranți și aroganți), dacă mergem la Scriptură cu întrebări, s-ar putea să ne întoarcem cu nmai multe întrebări. La fel e și cu rugăciunea.

 

Din seria REPLICI

Despre practica excomunicării – Replică lui Vasile Filat
Postmodernism – Replică lui Iosif Țon
Atenție la lipsa de mînie – Replică unui articol apărut pe blogul lui Daniel Brânzei
Behăitul evanghelicilor români – Replică lui Samy Tuțac
Despre conflict – Replică lui Andrei Jurescu
Amabilitatea, un concept ambiguu – Replică lui Mihai Huşanu
Tolba cu tîmpenii (000088) – Replică lui Chris
Zeciuiala – Replică lui Vladimir Pustan
Templul Duhului Sfînt – Replică lui Marius Cruceru
Patologie baptistă – Replică la articolul lui Marius Cruceru despre provocările baptiștilor din acești ani
Despre Biserica Providența Oradea – Replică lui Iosif Țon
De ce să (NU) mergem la biserică – Replică lui Peter Rong și lui Samy Tuțac
Despre curaj, adevăr și responsabilitate – Replică lui Samy Tuțac
Să nu fim doar morali, ci spirituali – Replică lui Florin Ianovici
Biserica nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Viorel Iuga
Biserica nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Alex Neagoe
Fundamentele Bisericii – Replică lui Luigi Mițoi
Cînd temeliile se surpă – Replică lui Vasile Taloș
Referendumul NU este buricul Împărăției lui Dumnezeu – Replică lui Viorel Iuga
Isus NU e Învațătorul, ci Domnul și Mîntuitorul – Replică lui Luigi Mițoi
Despre FUNDAMENTELE Bisericii – Replică lui Romică Iuga
Despre polemică – Replică lui Samy Tuțac
Nemernicul clișeu „Post și rugăciune” – Replică lui Samy Tuțac
Legătura frăţească NU este primul stîlp al activității bisericii – Replică lui Cristian Ionescu
Biserica nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Cristian Ionescu
Este clădirea BBSO „Casa Domnului”? NU! – Replică lui Cristian Sonea
Despre judecată – Replică lui Răsvan Cristian Stoica
Ce (nu) este biserica. Întoarcerea la Adevăr (1) – Replică lui Cristian Ionescu
În teologia creștină Casa lui Dumnezeu nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Cristian Ionescu
În teologia creștină Casa lui Dumnezeu nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Paul Negruț Despre biserica care (NU) există – Replică lui Cristian Ionescu
Reducționismul pocăiesc: Despre rugăciune – Replică lui Toni Berbece
Reducționismul pocăiesc: Despre dragoste – Replică lui Iuliu Centea şi Lucian Ciupe (și Anthony Quinn și Marin Preda)
Reducționismul pocăiesc: Despre pocăință – Replică lui Marius Cruceru
Prodocens Media NU transmite valorile creștine autentice – Replică lui Vasile Bel și Viorel Iuga