Alexandru Gussi (2019) – Prioritatea nu e politică, ci mentală: să ne dezmeticim din militantismul politic manipulator și chiar auto-manipulator și să facem opțiunea lucidității, imparțialității, raționalității

http://www.ziare.com/pnl/stiri-pnl/cum-arata-romania-dupa-experimentul-dragnea-si-realegerea-lui-iohannis-si-ce-ne-asteapta-in-2020-prioritatea-nu-e-politica-ci-mentala-interviu-1590426

Din istoria blogosferei evanghelice – 28 decembrie (2021)

2011 – Dinesh D’Souza: Măreția creștinismului (3)

2011 – Gary R. Collins: Sprijinitorul semenilor (3)

2011 – Mesagerul Cincizecimii (4)

2012 – Alexandru Nădăban – Ritual și putere în biserica baptistă: Dorința majorității stimabile… (3)

2013 – Teofil Stanciu: Un anglican, o evreică și un catolic

2015 – Alin Cristea: Cazul familiei Bodnariu a spurcat Sărbătoarea Nașterii Domnului. Noua ideologie a solidarității propovăduită de Luptătorul Luminii

De toate (152)

– Ar trebui sa se stabileasca clar daca pocaitii vestesc Evanghelia sau o forma ideologiza(n)ta de bisericism (institutional). Ceea ce nu seamana cu Imparatia (despre care propovaduiau, cu asprime, Isus Botezatorul si Isus,).

– Al doilea deziderat pentru 2022

Sint hotarit sa lucrez la Dez-Ordine. Care nu inseamna opusul Ordinii. Dupa cum postmodernismul nu e opusul modernismului, ci hipermodernism, dar continind deconstructia modernismului.

– Am trait doar in provincie – Petrosani si Oradea (cu exceptia unui an in Viena).

Dar nu am avut o mentalitate de provincial. Si asta o datorez familiei mele din Petrosani.

M-am regasit in ce a scris John Adams, al doilea presedint al Statelor Unite:

„Trebuie sa studiez politica si razboiul pentru ca fiii mei sa aiba libertatea de a studia matematica si filozofia. Fiii mei trebuie sa studieze matematica, filozofia, geografia, istoria, tehnica navala, comertul si agricultura pentru a le da posibilitatea copiilor lor sa studieze pictura, poezia, muzica, arhitectura, sculptura si ceramica.”

M-am regasit ca fiind din a 3-a generatie, care am avut ocazia sa am de a face cu chestiuni fine (chiar daca am lucrat 2 ani in mina in Valea Jiului, unde am si fost gazat in 1994).

Un salut din inima, asadar, rudelor mele si tuturor prietenilor care, de-a lungul anilor, nu mi-au temperat nonprovincialismul.

Din viața și opera lui Iosif Țon (5) – Cultele neoprotestante și drepturile omului în România

„În 1999, pastorul Iosif Țon publica cartea Confruntări, ce reunea reedeitarea scrierilor sale din perioada comunistă. Îi lipsește însă documentul intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România, deși face referire la el. La acest document se face des referire – fie de cei care au trăit înm vremea aceea, fie de cei care cercetează perioada respectivă – dar până în prezent nu a fost descoperit și publicat. De aceea considerăm că lucrarea de față vine să completeze un gol istoriografic, de unde și necesitatea apariției acestei cărți.”

Vezi 10 citate:

Cultele neoprotestante și drepturile omului: un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977)

Dorin Dobrincu și Cristi Ţepeş despre momentul Aprilie 1977

“În Congresul Uniunii Baptiste, desfășurat între 4-6 februarie 1977, după amânări îndelungate, s-au auzit voci critice față de raporturile dintre cult și stat, îndeosebi Departamentul Cultelor. Numărul mare al incidentelor dintre credincioși și autorități au a determinat noul Consiliu al Uniunii Baptiste să ceară statului să-și redefinească atitudinea față de baptiști. Însă relația cu Departamentul Cultelor era în continuare dificilă.

În urma unor discuții, Iosif Țon, Pavel Nicolescu (pastori) și Aurelian Popescu (inginer) au decis alcătuirea unei lucrări în care să arate că persecuțiile contraveneau tratatelor internaționale semnate de România. Rod al colaborării celor trei și fundamentat pe textele tratatelor internaționale și, mai ales, pe numeroase date referitoare la cazuri de persecuție, adunate din toată țara, studiul a fost intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. În același timp, a fost realizat un alt material, sugestiv denumit Chemarea la adevăr, care se dorea o introducere la precedentul. Se preciza că “este vorba de o persecuţie sistematică, dar mascată a credincioşilor, cruntă şi totuşi dificil de sesizat din afară, extrem de dureroasă pentru cei ce o îndură și totuși greu de înțeles pentru observatorul extern”. Se subliniau măsurile administrative luate împotriva credincioşilor evanghelici, excluderea lor din funcţii de conducere la care erau îndreptăţiţi ca urmare a studiilor şi competenţei; persecutarea copiilor evanghelicilor în şcoli (mai ales în licee și universități); împiedicarea exercitării libere a cultului; hărțuirea și insultarea pastorilor; interzicerea adunării în familii; presiuni pentru transformarea unor credincioși în informatori. Semnată de șase pastori și laici evanghelici: pastorii Iosif Țon și Pavel Nicolescu, învățătorul Radu Dumitrescu, inginerul Aurelian Popescu (baptiști), predicatorul Constantin Caraman (penticostal) și dr. Silviu Cioată (creștin după Evanghelie), lucrarea a fost, ca și cele anterioare, expediată ambasadelor S.U.A. și Marii Britanii, unor persoane și organizații (“reacționare”, cum se specifica într-un document al Securității) din Occident. Conștienți că o publicitate puternică va mări șansele de reușită, semnatarii au trimis materialul și la postul de radio “Europa liberă”. Difuzat la 3 aprilie 1977 la postul de radio menționat, cu o audiență deosebită, textul demonstra că România, deși semnatară a recentului (1 august 1975, Helsinki) Act final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, nu-și respecta obligațiile internaționale, persecutându-și propriii cetățeni. Documentul avea să devină parte a dosarului privind România al Comisiei Helsinki, reunită la Belgrad în 1978.

Cum era de așteptat, a urmat represiunea Securității. A doua zi după difuzarea lucrării, toți semnatarii au fost arestați. Merită amintit că tot la începutul lunii aprilie 1977 au fost reținuți și disidenții Paul Goma și Vlad Georgescu, ceea ce demonstrează că regimului îi era teamă de contestare, mai ales de cea mediatizată. Într-o notă a Ministerului de Interne, din 5 aprilie 1977, erau descrise măsurile luate pentru combaterea acțiunilor “reacționare”, adică anticomuniste, din țară și străinătate. Erau menționați în nota respectivă atât celebrii disidenți amintiți mi sus, cât și protestatarii evanghelici. Opoziția fățișă dat mereu bătaie de cap regimurilor comuniste, reacția fiind, mai totdeauna, deosebit de dură. S-a dovedit și cu ocazia arestării celor șase semnatari i textului menționat anterior. Aceștia au fost anchetați și bătuți timp de șase săptămâni. Au fost acuzați de trădare și de conspirație, având în vedere că erau un grup. Pentru trădare condamnarea era de 25 de ani, în timp ce pentru conspirație se dădea pedeapsa capitală. În cele din urmă, probabil pentru a evita complicații interne, dar mai cu seamă internaționale, autoritățile i-au pus în libertate pe cei șase. De asemenea, persecuțiile împotriva credincioșilor evanghelici, îndeosebi împotriva copiilor acestora, au încetat. Însă în toamna aceluiași an, semnatarii au fost rearestați și amenințați că vor fi acuzați de homosexualitate și că vor fi internați în clinici de psihiatrie. Au fost demiși din posturi și li s-a interzis dreptul de a predica. În străinătate au continuat acțiunile de susținere. Pe marginea acestor cazuri, Bernard Levin avea să publice în influentul cotidian londonez The Times două articole, la 16 și 18 iunie 1978. Aceasta coincidea cu vizita de stat a lui Ceaușescu în Marea Britanie.” (p. 211-213)

Dorin Dobrincu, “Libertate religioasă și contestare în România lui Nicolae Ceaușescu: Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC)”, în Analele Sighet 10, Fundația Academia Civică, București, 2003, 1033 p.

Din viața și opera lui Iosif Țon (4) – Suferinţă, martiraj şi răsplătire în cer

În 1996, Iosif Țon a susținut la Facultatea Evanghelică din Heverlee, Belgia, teza de doctorat în teologie, cu titlul „Suferinţă, martiraj şi răsplătire în cer”.

A fost publicată, după cîțiva ani, la Cartea Creştină (Oradea), cu același titlu.

Iosif Țon: „Eu niciodată n-am vorbit cu Wurmbrand, eu întotdeauna l-am lăsat pe Wurmbrand să vorbească. Păcat, domnule, să ai în faţa ta un om aşa de mare şi să te duci să îi spui naivităţile tale. Când aveam şaizeci şi doi de ani, i-am făcut ultima vizită. El avea vreo optzeci şi ceva… şi tocmai îmi terminam teza de doctorat despre martiraj. M-a întrebat: „Ce faci?”; eu i-am spus: „Termin teza de doctorat despre teologia martirajului” şi… el imediat: „Mă, ce-i aia teologie a martirajului?”. Şi am început să-i explic tot ce am descoperit eu în domeniul acesta ca singurul teolog care a scris o teologie a martirajului. Nu există alta pe piaţă şi sunt lucruri total noi; şi le-am explicat, şi Richard a ascultat şi a ascultat, şi mi-a pus întrebări, şi le-am clarificat… Reacţia neaşteptată: „Mă, Ţon, dar tu te-ai maturizat!”.”

Vezi:

Daniel Fărcaș: Interviu cu Iosif Țon – 2008, RVE Cluj