Centenarul penticostalilor din România (1-15)

1. Începutul penticostalismului în România se leagă de numele lui Gheorghe Bradin şi Pavel Budeanu.

„În iunie 1922 Gheorghe Bradin s-a rugat pentru vindecarea soţiei sale care suferea de tuberculoză şi hidropizie şi ea a fost vindecată de Domnul. Bradin a trimis o scrisoare la o adresă găsită într-o broşură din S.U.A. care printre altele trata problema primirii botezului cu Duhul Sfânt şi a vindecării bolilor, scrisă în limba română intitulată „Adevărul Biblic”. În septembrie 1922 a primit un răspuns de la Pavel Budeanu şi a hotărât să deschidă prima Biserică Penticostală din România, în Păuliş, la 10 septembrie 1922. La sfârşitul anului această biserică avea 30 de membri.”

Dă clic pentru a accesa Istoric.pdf

2. Sînt penticostalii evanghelici?

Această întrebare este legitimă din moment ce, în diverse lucrări şi articole, apare sintagma „evanghelicii și penticostalii”:

– „În ciuda diferenţelor dintre ei, evanghelicii şi penticostalii [din S.U.A.] au mers împreună cu precauţie.” (p. 861)

Diarmaid MacCulloch, Istoria creştinimului, Editura Polirom, 2011, 1.080 p.

La aceeaşi pagină:

„Deși rădăcinile penticostalismului erau evanghelice, în el se găseau și multe elemente care nu se asociau firesc cu protestantismul bazat pe Biblie, mai cu seamă pentru acei protestanți care țineau la cele cinci „reguli fundamentale”: infailibilitatea verbală, dumnezeirea lui Iisus Hristos, imaculata concepție, substituirea penală și învierea fizică a lui Hristos. În schimb, penticostalismul era înclinat să caute „noi revelații”: era intuitiv, spontan, în timp ce evanghelismul era raționalist, bazat pe cuvânt. Era în stare să dea un scop și conducerii feminine, într-o modalitate ce fusese obișnuită la începuturile radicale ale mișcărilor protestante din secolul al XIX-lea, dar care în penticostalism a prezentat toate semnele că mai degrabă va lua amploare decât că se va diminua.”

– Evanghelicii şi penticostalii se aşteaptă şi sunt pregătiţi să îndure persecuţia

http://www.stiricrestine.ro/2017/04/30/evanghelicii-si-penticostalii-se-asteapta-si-sunt-pregatiti-sa-indure-persecutia

Penticostalii români profită de asocierea „politică” cu evanghelicii, în timp ce, teologic, se situează la distanță de ei.

http://www.stiricrestine.ro/2017/04/30/evanghelicii-si-penticostalii-se-asteapta-si-sunt-pregatiti-sa-indure-persecutia

3. Valeriu Andreiescu: „Originea noastră baptistă a asigurat penticostalismului din România caracterul lui evanghelic, pentru că baptiștii erau, în perioada respectivă în România, cultul cel mai solid din punct de vedere biblic, lucru pe care l-au moștenit și penticostalii de la ei.”

Pași, Nr. 16, Mai 2007

4. „Un dezavantaj net al Cultului Penticostal în relația sa cu statul comunist l-a constituit faptul că, spre deosebire de celelalte trei confesiuni evanghelice – baptiști, creștini după evanghelie și adventiști –, penticostalii au fost recunoscuți oficial pentru prima dată chiar de către regimul de democrație populară, după un sfert de secol de clandestinitate. Această situație a atras o atitudine îndatoritoare față de regim, pentru favorul făcut credincioșilor penticostali, care căpătaseră libertate religioasă. În acest context, se explică acceptarea docilă, de către Gheorghe Bradin, a acțiunilor Securității de promovare sau înlăturare a unor lideri din structurile de conducere a cultului, acțiuni care au instituit un model perpetuat până la Revoluția din decembrie 1989.” (p. 219)

Ciprian Bălăban, Istoria Bisericii Penticostale din România (1922-1989). instituţie şi harisme, Oradea: Scriptum, Cluj-Napoca: Risoprint, 2016, 328 p.

5. Vasilică Croitor: “În mediul penticostal românesc, personalitatea cea mai reprezentativă și respectată pentru suferințele îndurate sub regimul comunist este Constantin Caraman. Din păcate, nu a existat niciun interes până în prezent de a valorifica literar experiența și eroismul acestui mare bărbat al credinței. […]

Un promotor al conceptului de Biserică subterană, Caraman i-a ajutat pe liderii occidentali să cunoască situația Bisericii din România și compromisul făcut de liderii Cultului.” (p. 278)

6. În anii ’40, existau 3 ramuri penticostale, care au fost recunoscute provizoriu după 1946: 1) Biserica lui Dumnezeu Apostolică Penticostală (cu sediul în Arad), 2) Creștinii botezați cu Duhul Sfânt sau Biserica lui Dumnezeu Apostolică zisă Penticostală (cu sediul în București, str. Moșilor), 3) Ucenicii Domnului Nostru Isus Hristos (cu sediul în București, str. Războieni).

Între anii 1946-1950 s-au purtat discuții pentru unificarea celor 3 grupări, dar nu s-a realizat unirea lor.

Autoritățile comuniste au pus condiția unificării lor, pentru a recunoaște penticostalii ca fiind cult, conform politicii de contopire a asociațiilor religioase într-un număr restrâns de culte, pe care au aplicat-o și în cazul baptiștilor (puși laolaltă cu Baptiștii Independenți și cu Baptiștii Uniți) și în cazul creștinilor după Evanghelie.

La 14 noiembrie 1950 a fost recunoscut de statul român Cultul Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică.

7. Emanuel Conţac: „În mod tradițional relațiile dintre cele două confesiuni [baptişti şi penticostali] au fost foarte tumultuoase. Penticostalismul s-a dezvoltat în România erodând prezența baptistă (Gheorghe Bradin a fost el însuși baptist înainte de a experia prezența Duhului de o manieră care i-a schimbat teologia), fapt care a dat naștere unor polemici înverșunate. E suficient să citim în diagonală presa confesională evanghelică a anilor ’30 și ’40 ca să ne dăm seama de stilistica dialogului din acea vreme.”

http://vaisamar.wordpress.com/2014/02/07/despre-virtutile-nebanuite-ale-ecumenismului-intraevanghelic

8. În 20 de ani, 1956-1976, numărul penticostalilor a crescut de la 54.000 la 100.000, orașele devenind centre ale penticostalismului, în urma politicii de industrializare a statului comunist.

Au apărut clădiri mari, precum biserici din Arad (Gloria, 1966), Oradea (Betel), Baia Mare, Galați, Brașov, Vicovu de Sus, Timișoara.

În anii ’80, penticostalii au ajuns mai numeroși decît baptiștii.

9. Penticostalii din România au crescut de la 0.97 % din populație în 1990 la 1.92 % în 2011.

„Penticostalii au de cinci ori mai puțini absolvenți de universitate, de două ori mai puțini absolvenți de liceu, și cu 30 % mai mulți absolvenți ai școlii primare. Cu cît un grup e mai școlarizat, cu atît e mai indiferent la penticostalism, al cărui nucleu se regăsește în grupul cu școala primară neterminată. În comparație, baptiștii au aceleași proporții de studii ca și ortodocșii. Un succes major îl are penticostalismul printre romi : 10 % din penticostalii din România sunt romi, aprox. 36 000. Penticostalii se răspândesc preponderent în mediul rural.”

http://revistavatra.org/2017/12/04/dan-ungureanu-biserica-ortodoxa-romana-trei-decenii-de-statistici-sondaje-tarnosiri-caterisiri

10. Andrei Ivan: „Penticostalii reprezinta singurul grup religios care a crescut constant dupa revolutie. Daca in primul deceniu, 1992-2002, toate cultele evanghelice au crescut, in perioada 2002 – 2011 din toate grupurile religioase din Romania au crescut doar penticostalii, cei fara religie si ateii, restul inregistrand scaderi in numarul total al aderentilor.”

http://danutm.wordpress.com/2014/01/04/andrei-ivan-penticostalii-romani-in-perioada-1992-2011

11. Dănuț Jemna (2008): „Prin tipul de gândire şi de experienţă pe care l-a dezvoltat, comunitatea penticostală a ajuns să fie, şi poate încă mai este, ea însăşi un spaţiu care a profesat o viziune care încurajează credincioşii să se ocupe predominant de problemele spirituale, implicarea în treburile societăţii nefiind considerată o virtute sau o parte importantă a slujirii creştine. După căderea zidului comunist însă, dinamica societăţii a adus comunitatea penticostală într-o situaţie care necesită o atenţie aparte.”

http://danutm.wordpress.com/2008/11/09/are-biserica-penticostala-un-loc-in-romania-si-in-iasi

12. Cazul familiei Bodnariu a determinat o conexiune nesperată între ghetoul pocăiesc și societatea românească. Florin Iaru menţiona că „a dat măsura forţei şi solidarităţii cultului penticostal din România”.

http://adevarul.ro/news/societate/croitorasii-cei-nepriceputi-1_56a78e6f37115986c6eadee6/index.html

Desigur, chestiunea e mai complexă, întrucît e vorba atît de penticostalii din România, cît și de penticostalii români din diaspora, iar alături de penticostalii din România au fost și români de alte confesiuni.

Din păcate, penticostalii români nu au mai dat măsura forței și solidarității lor și pentru alte cazuri similare Cazului familiei Bodnariu.

13. Nicolae Geantă: „”Rugul Aprins” Toflea este cea mai mare biserică de rromi din ţara noastră.[…] Toflenii sunt aproape sută la sută rromi, iar peste jumătate sunt penticostali. Oficial, recensământul din 2011 ne spune că la Toflea și Brăhănești (…) sunt 4274 penticostali și 7 adventiști.” (p. 120)

Nicolae Geantă, Rromii evanghelici din România: identitate, educație, societate, Editura Casa Cărții, Oradea, 2022, 185 p.

http://www.ecasacartii.ro/rromii-evanghelici-din-romania-identitate-educatie-societate.html

14. Biserica Penticostală Betel ORADEA

Petru Lascău: „Experienţa construirii fără autorizație a Bisericii Betel este un act de eroism al unei generații care n-a fost formată, așa cum ar vrea unii să ne facă să credem, doar din capete supuse, informatori și colaboratori ai regimului comunist. Ea a avut oameni demni, determinați, cu șira spinării dreaptă, oameni gata de eroism și sacrificiu.” (p. 19)

BETEL: Construcția Casei lui Dumnezeu în timpul comunismului ateu – Petru Lascău, Lascau Petru Publishing, Phoenix, Arizona, 2013, 301 p.

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/betel

15. Penticostali de ziua a 7-a

„Notă privind secta „Penticostali de ziua a 7-a”

10.11.1975

Această sectă ilegală şi-a făcut apariția în țara noastră în anul 1969. Secta ilegală „Penticostali de ziua a 7-a”are la bază următoiarele precepte:

a. slujbele religioase au loc sâmbăta și în zilele de sărbătoare prevăzute în calendarul cultului mozaic și cdele prevăzute în Noul Testament […]

b. Bărbaţii sunt obligaţi să poarte plete şi barbă şi se practică circumcizia la noii născuţi.

c. Adepţii acestei secte practică ritualuri disidente ca postul de sec şi cenuşă în cap, ungerea în cap cu ulei de măsline şi altele.” (p. 144-145)

Carmen Chivu-Duţă, Cultele din România între prigonire și colaborare, Editura Polirom, 2007, 220 p.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s