„Nimic fără genunchii plecați” pare pentru Toni Berbece o formulă evlavioasă pe care o foloseşte pentru titlul articolului său din 2 decembrie 2021.
toniberbece.ro/nimic-fara-genunchii-plecati
În ghetoul pocăiesc – unde domină devoționalismul superficial, populist, antiiintelectualist și nonteologic – apelul la rugăciune (ca armă sau ca formă de înduplecare a lui Dumnezeu) a devenit ridicol, din pricina lipsei dimensiunii TEOLOGICE a conceptului de rugăciune.
Am atras atenția încă de acum 7 ani că evanghelicii români au nevoie de o teologie a rugăciunii, cum au nevoie de o teologie a închinării ș.a.m.d.
La fel cum dărnicia creștină nu se face în spirit contabilicesc (am 100 de lei, pot să dau și eu 1 leu) sau în spirit mediatic (doară trebuie să pun și eu ceva, că mă văd ceilalți dacă și cît pun), ci conform învățăturii și practicii creștine, la fel, rugăciunea nu poate să evite exercițiul TEOLOGIC.
Teologia rugăciunii… la evanghelici?
Reducționismul (de natură nonteologică) lui Toni Berbece – reducționism larg răspîndit în ghetoul pocăiesc – nu ține cont de minime referințe din Scriptură.
În primul rînd, cea mai cunoscută rugăciune – Tatăl nostru – are o dimensiune TEOLOGICĂ (care nu se prea regăsește în rugăciunele tip „zeamă lungă” din ghetoul pocăiesc). Nu este hristologică, nu este eclesiologică, nu are de a face cu dragostea creștină.
Isus-ismul, bisericentrismul și iubăreala sînt CLIȘEE mult prizate în ghetoul pocăiesc.
În rugăciunea propusă de Isus, găsim concepte TEOLOGICE de prim rang, precum: Împărăția, Sfințenia, Providența.
În al doilea rînd, îndemnul „Rugați-vă neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17) contrastează cu modelul de rugăciune, de 3 ori pe zi, al lui Daniel, pe care îl invocă Toni Berbece: „Cei ce nu se pleacă ca Daniel, cel puțin de trei ori pe zi, înaintea lui Dumnezeu…”
Şi îndemnurile „Bucuraţi-vă întotdeauna” (v. 16) și „Mulţumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (v. 18) ne oferă o perspectivă amplă: Rugăciunea, Bucuria, Mulțumirea sînt ATITUDINI (care se dobîndesc ÎN procesul de SFINȚIRE), nu doar acțiuni care se pot contabiliza – nu ne bucurăm doar de 3 ori pe zi, nu îi mulțumim lui Dumnezeu doar de 3 ori pe zi (și înfulecăm prăjituri de Ziua Mulțumirii).
Oamenii au nevoie de ritualuri, dar asta nu ar trebui să ducă la reducționism nonteologic.
În al treilea rînd, ar trebui să fim suspicioși cînd este accentuat doar un singur element din cele 4 fundamente ale Bisericii menționate în Fapte 2:42 – învățătura apostolilor, legătura frățească, frîngerea pîinii, rugăciuni.
În ceea ce privește poziția de rugăciune, iată precizările lui Foster în cartea sa despre rugăciune:
„Biblia abundă de ceea ce s-ar putea numi rugăciunea trupului: Moise s-a rugat cu mâinile ridicate în timp ce israeliții se luptau cu amaleciții; Elisei s-a rugat și l-a readus la viață pe fiul sunamitei, culcându-se peste el; David a dansat înaintea Domnului atunci când Chivotul a fost readus în orașul sfânt; Isus Și-a pus mâinile asupra mulțimilor; Ioan a căzut cu fața la pământ înaintea Hristosului glorificat în timp ce se afla în Patmos. Și lista ar putea continua la nesfârșit.
Cea mai obișnuită poziție pentru rugăciune întâlnită în Biblie este: culcat cu totul la pământ, cu mâinile întinse în lateral. O a doua poziție des întâlnită este cu mâinile ridicate și palmele în sus. Poziția cea mai familiară nouă – cu mâinile împreunate și ochii închiși – nu se regăsește nicăieri în Scriptură. Asta nu înseamnă că primele două poziții amintite sunt potrivite, iar a treia nepotrivită, însă observația aceasta ar trebui să ne dea libertatea de a folosi orice limbaj al trupului care este potrivit experienței de rugăciune în care pătrundem.” (p. 149)
Rugăciunea, de Foster
Din seria REPLICI
Despre practica excomunicării – Replică lui Vasile Filat
Postmodernism – Replică lui Iosif Țon
Atenție la lipsa de mînie – Replică unui articol apărut pe blogul lui Daniel Brânzei
Behăitul evanghelicilor români – Replică lui Samy Tuțac
Despre conflict – Replică lui Andrei Jurescu
Amabilitatea, un concept ambiguu – Replică lui Mihai Huşanu
Tolba cu tîmpenii (000088) – Replică lui Chris
Zeciuiala – Replică lui Vladimir Pustan
Templul Duhului Sfînt – Replică lui Marius Cruceru
Patologie baptistă – Replică la articolul lui Marius Cruceru despre provocările baptiștilor din acești ani
Despre Biserica Providența Oradea – Replică lui Iosif Țon
De ce să (NU) mergem la biserică – Replică lui Peter Rong și lui Samy Tuțac
Despre curaj, adevăr și responsabilitate – Replică lui Samy Tuțac
Să nu fim doar morali, ci spirituali – Replică lui Florin Ianovici
Biserica nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Viorel Iuga
Biserica nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Alex Neagoe
Fundamentele Bisericii – Replică lui Luigi Mițoi
Cînd temeliile se surpă – Replică lui Vasile Taloș
Referendumul NU este buricul Împărăției lui Dumnezeu – Replică lui Viorel Iuga
Isus NU e Învațătorul, ci Domnul și Mîntuitorul – Replică lui Luigi Mițoi
Despre FUNDAMENTELE Bisericii – Replică lui Romică Iuga
Despre polemică – Replică lui Samy Tuțac
Nemernicul clișeu „Post și rugăciune” – Replică lui Samy Tuțac
Legătura frăţească NU este primul stîlp al activității bisericii – Replică lui Cristian Ionescu
Biserica nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Cristian Ionescu
Este clădirea BBSO „Casa Domnului”? NU! – Replică lui Cristian Sonea
Despre judecată – Replică lui Răsvan Cristian Stoica
Ce (nu) este biserica. Întoarcerea la Adevăr (1) – Replică lui Cristian Ionescu
În teologia creștină Casa lui Dumnezeu nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Cristian Ionescu
În teologia creștină Casa lui Dumnezeu nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Paul Negruț
Despre biserica care (NU) există – Replică lui Cristian Ionescu
RomaniaEv 