Din istoria congreselor baptiștilor (4)

Congresul 23

Iosif Țon: „Uniunea Baptistă s-a format relativ târziu, în 1920, și de la acea dată și până în anul 1955 ea și-a păstrat caracterul pe care îl au toate Uniunile Baptiste din lume, și anume, acela de organ reprezentativ, consultativ și de asistență mutuală.

De la congresul Uniunii ținut în toamna anului 1955, această Uniune și-a schimbat fundamental caracterul. Aceasta cu toate că Statutul de funcționare al Uniunii a rămas același ca și până atunci, cu toate că bisericile nu i-au dat Uniunii un mandat ca să-și schimbe atribuțiile și funcțiile. Congresul din 1955 marchează începutul dezertării de la principiile cele mai sfinte și mai esențiale ale credinței noastre. […]

Noi nu suntem un cult centralizat, unde hotărârile să se ia de la centru şi de acolo să se impună bisericilor, noi suntem o uniune de biserici libere şi independente, care se autoguvernează, și ea nu are dreptul statutar, deci legal, de a le impune bisericilor locale vreo hotărâre pe care ele nu aleg liber să o accepte.” (p. 61-62)

Confruntări, Editura Cartea Creștină, Oradea, 1999

Lasă un comentariu