146. Depre evanghelici în cărți și articole (1): Calvarul României creștine
Sergiu Grossu intitulează partea a doua (p. 103-208) a cărții sale (1992 în românește, 1987 în franceză) „Comunităţi ieşite din protestantism”, dînd exemple de persecuție a unor baptiști și penticostali din partea statului comunist.
„Am vrea să credem că cititorul, după ce a parcurs cu atenție această lucrare dedicată suferințelor creștinilor din România, este pe deplin edificat în ceea ce privește realitatea discriminării politice și religioase care domnește aici de patru decenii. Pe baza dovezilor, am evidențiat calvarul pe care l-au trăit – și pe care îl trăiesc încă în zilele noastre – credincioșii români: de la simple amenzi, interdicții și amenințări, pînă la cele mai grave persecuții, brutalități și încarcerări, chiar și pînă la crimă.” (p. 345)
147. Biserica Baptistă Sfânta Treime din CONSTANȚA

Ioan Bunaciu, în „Istoria bisericilor baptiste din România” (2006), face următoarele mențiun:
– Un eveniment major în răspândirea credinței baptiste în Dobrogea l-a constituit înființarea în anul 1922 a primei biserici baptiste din orașul Constanța. (p. 264)
– În timpul păstorii lui Doru Hnaticu (1986-1994), biserica a crescut de la 240 de membri la 550.
– Faptul că sala de închinare a bisericii a devenit neîncăpătoare i-a determinat pe credincioși să organizeze din anul 1992, pe timpul verii, două serii de servicii divine de duminica-dimineața, la opt și la unsprezece.
148. Vasile Taloș (1944-2020)
A fost pastor al Bisericii Baptiste Mihai Bravu / Sfânta Treime din București și apoi al Bisericii Baptiste Bunavestire.
În prima parte a perioadei postdecembriste, a fost ales președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România pentru două mandate consecutive (1991-1999)
149. Penticostalii: Tensiuni în raporturile cu celelalte confesiuni
Ciprian Bălăban, în Istoria bisericii penticostale din România (1922-1989): instituție și carisme, menționează tensiunile dintre penticostali și alte confesiuni: baptiști, creștini după Evanghelie, ortodocși.
„Faptul că în primele trei decenii ale mișcării penticostale din România foarte mulți dintre baptiști au devenit penticostali (cel mai probabil, majoritatea penticostalilor proveneau dintre baptiști) nu a putut rămâne fără o anumită reacție din partea liderilor baptiști. Gheorghe Bradin, considerat răspunzător de aducerea credinței penticostale în România, a fost inițial prezbiter baptist, lucru negat de Alexa Popovici, care pune desprinderea lui Bradin de baptiști pe seama faptului că ordinarea sa a fost amânată.” (p. 27)
150. Blogurile lui Alin Cristea (01.01.2021)
Blogurile lui Alin Cristea – 1 ianuarie 2021
Din seria WebEnciclopedia evanghelicilor români
WebEnciclopedia evanghelicilor români (1-50)
WebEnciclopedia evanghelicilor români (51-100)