Poate că am îmbătrînit (‘explicaţiunea’ universală a multor umanoizi pentru o oarecare lipsă de dinamică fizică, psihică, spirituală), dar parcă niciodată nu am fost așa supărat (a se citi: indignat) pe Marius Cruceru, zis Pătrățosu, ca anul ăsta, care în calendarul occidental este notat 2022.
An de an am avut indignări la adresa lui Marius Cruceru, ca persoană publică, dar fie mă lasă memoria (ceea ce încă nu recunosc), fie circumstanțele actuale m-au făcut să percep mult mai intens ce s-a întmplat în spațiul public (blogosfera evanghelică) în ultimii 15 ani în relația Pătrățosu-Rotundu / Marius Cruceru – Alin Cristea.
De data asta, în decembrie 2021, Marius Cruceru a anunțat că își cere scuze față de Iosif Țon (după vreo 10 ani), ceea ce, din punctul meu de vedere, constituie un precedent important în istoria postdecembristă a ghetoului pocăiesc, gest semnificativ pe care intenționez să-l prezint la rubrica „Anul confesional 2021”, alături de: NTSBR, Centenarul traducerii Cornilescu, Centenarul Seminarului Baptist.
Modul în care a anunţat scuzele față de Iosif Țon (în 1 decembrie) a fost de tot căcatul și a generat 15 postări din partea mea, pe care le-am adunat într-o postare în 17 decembrie: Iar se prosteşte Marius Cruceru (1-15).
https://romaniaev.wordpress.com/2021/12/17/iar-se-prosteste-marius-cruceru-1-15
Dar de atunci încoace, cum în fiecare zi vizitez postări pe care le-am făcut în acea zi în fiecare an, am dat (din nou) de MULTE jigniri pe care Marius Cruceru le-a generat la adresa mea sau le-a permis celor din haita pătrățoșilor („secta pătrăţoşilor” – Dănuț Mănăstireanu) să le exprime în spațiile virtuale administrate de Marius Cruceu (în calitate de mascul alfa).
Din mai multe puncte de vedere, primele 4 luni din acest an au fost foarte grele pentru mine (fără a reduce din dinamica mea zilnică și săptămînală), așa că s-ar putea ca aceste circumstanțe actuale să-mi fi redus din ‘imunitatea’ pe care am avut mulți ani în fața Pătrățosului și a pătrățoșilor.
Îmi aduc aminte cu (ne)plăcere de întîlnirile pe care le-am avut în Oradea (și Valea Drăganului, cu ocazia Atelierului de creație 2009) de-a lungul anilor cu ‘tovarăşul’ meu de joacă (dură) virtuală, celebră rămînînd deplsarea pe care am făcut-o împreună la Iași (și înapoi), după care am continuat să ne împungem vîrtos în spațiul virtual.
Într-o scrisoare deschisă, reiterată, anul acesta am protestat public față de prezența lui Marius Cruceru – pe care l-am prezentat, sintetizînd monitorizarea de peste 10 ani, ca fiind mincinos, laș, impostor, antireformist, dar şi în alţi termeni cu totul neonoranţi – în Biserica Baptistă Iris CLUJ, Biserica Baptistă Nr. 2 TIMIȘOARA, Biserica Baptistă Betel TIMIŞOARA (continuînd semnalările din anii trecuți – 2016: Din nefericire, Biserica Baptistă Iris din Cluj îi pune din nou microfonul la dispoziție lui Marius Cruceru. 9 sesiuni!), în BB Betel urmînd să fie prezent în 15 mai.
Cum azi Marius Cruceru va fi prezent la Satu Maru (la penticostali), am folosit pretextul acesta pentru a iniția seria Scrisori (ne)deschise, pe care am tot amînat-o.
Folosesc această ocazie pentru a-l anunța, în stilul în care el l-a anunțat pe Iosif Țon – „dacă mă aude” – că nu o să-l mai salut nici pe acest emanuelist, cum nu-i salut de cîțiva ani nici pe alți emanueliști nemernici precum Paul Negtruț, Doru Hnatiuc etc.
În mediul pastorilor baptiști, dar nu numai, circulă, de ani buni, suficiente informații despre decăderea sistemului emanuelist, definită în 2017 de Teofil Stanciu, cel mai bun eseist dintre bloggerii evanghelici, în termenii: manipulare și obediență.
De asemenea, îl ‘anunţ’ pe Pătrăţosu (şi pătrăţoşi) şi scriu pentru folosul tuturor că, dacă, după 10 ani, Marius Cruceru a declarat că Iosif Ţon „a făcut multe pentru evanghelicii din România” şi şi-a cerut scuze PUBLICE, atunci ar trebui să scrie același lucru și despre Alin Cristea și să-și ceară scuze PUBLICE (de preferat fără ‘năstrușnice’ comentarii precum cele din decembrie în cazul Iosif Țon).
Chestiunea depășește palierul polemic între două persoane și are de a face cu ADEVĂRUL pe care persoanele (publice) îl transmit peste ani.
Din diverse motive, între care lunga dictatură comunistă, evanghelicilor și penticostalilor (aflați acum la centenar în România) le lipsesc documente scrise despre istoria lor, necosmetizată.
Din fericire, în ultimele decade au apărut nu puține inițiative private – între care cele NUMEROASE pe Internet ale lui Alin Cristea, apoi cele ale lui Vasile Bel, Daniel Mitrofan, Mihai Ciucă, Marius Silveșan, Dănuț Mănăstireanu, Dănuț Jemna, Bogdan Emanuel Răduț și ale altora – care au suplinit într-o măsură semnificativă lipsa informațiior din cauza dinamicii slabe a instituțiilor confesionale ale ghetoului pocăiesc.